N-avem ce face cu moștenirea aceasta

4 septembrie 2014, ora 6PM

footage video capturat de la nivelul privirii statuilor
structuri geometrice care ies din raza camerelor de supraveghere

Mă gândesc la acea scenă din filmele de acțiune, cînd protagonistul atîrnă de o sfoară care începe să se rupă. Dar sfoara nu se rupe deodată – pac! și gata. Nu, timpul se dilată iar ea se rupe fir cu fir, amplificînd tensiunea. Privim sfoara rupîndu-se și anticipăm catastrofa iminentă. Dar catastrofa nu mai apucă să vină. Ceva se întîmplă în ultima clipă, la ultimul fir.

Acest moment, al ruperii treptate, reprezintă o confiscare a prezentului în așteptarea unui viitor catastrofal, cînd protagonistul ar putea muri. Obiect care servește altor obiecte, sfoara este încărcată cu subînțelesul unei neîncrederi. Trebuie să fim atenți cînd vine vorba de sfoară. Chiar și cînd pare intactă, s-ar putea ca înăuntrul ei ruperea să fi început deja.

Așadar, privind sfoara nu vei lîncezi pe suprafața ei. Privirea asupra sforii va intra în interior, căutînd vina unui posibil eșec viitor.

Proiectul “N-avem ce face cu moștenirea aceasta” explorează spațiul public ca zonă de intersecție între timp și privire. Timpul ca alunecare și amestecare a trecutului-prezentului-viitorului- și privirea ca proiecție a unei suspiciuni generalizate.

Pe axa trecut-prezent-viitor, statuile reprezintă o moștenire nesolicitată care parazitează spațiul și timpul prezent. Ele ne abat privirea de la ceea ce este personal și prezent către obiecte inanimate care invocă trecutul. O moștenire care ne privește fără să ne vadă.

În acest timp, nenumărate camere de supraveghere adună materiale video pentru o vizionare ulterioară. O moștenire a prezentului pentru viitor. A noastră către noi înșine. Și atunci mă întreb: dacă îmi petrec toată ziua de azi urmărind ziua de ieri, ziua de azi mai există?

În spațiul public, nici timpul și nici privirea nu ne mai aparțin. Ele aparțin unei forțe invizibile numite putere – fie ea stat, corporație, Celălalt. Constanta reamintire a unei guvernări.

În Atelier 35, ascunși după terase și cîrciumi, feriți de camerele de supraveghere, Dana Andrei și Coate-Goale își apropriază spații și priviri găsite prin oraș.

text de Larisa Crunțeanu

Mulțumiri: Atelier 35 (Larisa Crunțeanu și Xandra Popescu), Atelier Brut (Andrei Dinu).